Guvernul României a aprobat Ordonanţă de urgenţă nr. 157/2020 privind acordarea unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea şi sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță.
Prin ordinul Ministrului Tineretului și Sportului nr. 1199/2020 au fost aprobate pentru Normele metodologice privind acordarea unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea şi sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță.
Sprijinul financiar se adresează copiilor din sistemul de învățământ primar și gimnazial în primul rând, pentru ca aceștia să poată practica sportul într-un cadru organizat și sigur în contextul actualei pandemii.
Voucherele în valoare de 300 lei vor fi acordate copiilor născuți în perioada 01.01.2005 – 31.12.2014, care se legitimează pentru prima dată la un club sportiv deținător de certificat de identitate sportivă, în perioada 8 septembrie 2020 – 30 noiembrie 2020, în vederea practicării sportului de performanță.
Voucherele pot fi utilizate exclusiv pentru achiziționarea de echipament sportiv.
Voucherul în valoare de 300 lei se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul M.T.S., în limita bugetului aprobat cu această destinaţie pentru anul 2020, şi se distribuie de către cluburile sportive beneficiarilor eligibili.
Beneficiarii eligibili pentru a primi voucherul în valoare de 300 lei trebuie să solicite acordarea acestuia clubului sportiv la care s-au legitimat, începând cu data intrării în vigoare a prezentelor norme şi până la data de 30 noiembrie 2020 inclusiv.
Solicitarea acordării voucherului se face pe baza următoarelor documente:
Cerere tip pentru acordarea ajutorului financiar sub formă de voucher , însoţită de:
1. certificat de naştere (original şi copie);
2. act de identitate părinte/reprezentant legal (original şi copie);
3. legitimaţie sportivă (original şi copie);
4. declaraţie tip privind acordul prelucrării datelor cu caracter personal
Copiile sunt certificate conform cu originalul de către persoana desemnată să primească documentele.
Filiaţia copiilor şi situaţia lor juridică în faţa reprezentantului legal al clubului sportiv se dovedesc cu următoarele documente, după caz:
a) certificatul de naştere al copilului (original şi copie);
b) hotărârea judecătorească de încredinţare a adopţiei, potrivit legii (original şi copie);
c) hotărârea comisiei pentru protecţia copilului privind instituirea unei măsuri de protecţie sau sentinţa judecătorească (original şi copie);
d) sentinţa judecătorească privind instituirea tutelei (original şi copie);
e) sentinţa judecătorească privind delegarea exerciţiului drepturilor părinteşti (original şi copie);
f) alte acte, în funcţie de fiecare caz în parte.
Asistentul maternal profesionist poate solicita ajutorul financiar sub formă de voucher atât pentru copiii săi, cât şi pentru cei pe care îi are în plasament.
Cererea de solicitare a acordării voucherului şi declaraţia pe propria răspundere se întocmesc de reprezentantul legal/tutorele copilului şi se depun în vederea centralizării la clubul sportiv la care copilul a fost legitimat.
Activitatea de acordare a voucherului pentru copii se va implementa de către cluburile sportive la care copiii sunt legitimaţi.
Verificarea datelor şi informaţiilor cuprinse în cerere şi documentele doveditoare pentru acordarea ajutorului financiar sub formă de voucher, precum şi prelucrarea datelor înscrise în cerere se realizează de către personalul cluburilor sportive.
Pe baza cererilor de acordare a voucherului, cluburile sportive vor întocmi un centralizator, care va fi transmis către DJST Hunedoara. Centralizatorul va fi întocmit după verificarea datelor şi informaţiilor cuprinse în cerere şi documentele justificative anexate.
Situaţia centralizatoare va conţine în mod obligatoriu numele, prenumele, codul numeric personal ale copilului în vederea emiterii voucherului, seria şi numărul legitimaţiei acestuia la ramura de sport înscrisă în certificatul de identitate sportivă, data eliberării legitimaţiei.
Centralizatorul va fi întocmit în două exemplare şi va fi depus la DJST Hunedoara şi va conţine sub semnătură, în mod obligatoriu, menţiunea, „sub sancţiunile Codului penal pentru fals în declaraţii, certificăm că datele înscrise în prezentul centralizator corespund cu realitatea”.
Pentru o comunicare eficientă vă rugăm folosiți formularele excel și Nu foile de lucru din Google, pentru a menține formatarea inițială a documentului. De asemenea nu confundați nr CIS model 000xxxxx) cu nr de identificare. model HD/F/0000/2020).
Cluburile sportive au obligaţia să arhiveze solicitările împreună cu documentele justificative timp de 5 ani.
Cluburile sportive transmit la DJST Hunedoara situația centralizată a solicitărilor de acordare a voucherului la sfârșitul fiecărei săptămâni în care au avut loc solicitări, în format electronic (Excel) şi în format letric (document asumat de către reprezentantul legal al clubului sportiv). Data ultimei transmiteri este 4 decembrie 2020.
DJST Hunedoara. distribuie către cluburile sportive voucherele pe bază de proces-verbal de predare-primire, după primirea acestora de firma emitentă stabilită de Ministerul Tineretului și Sportului.
Cluburile sportive distribuie beneficiarilor voucherele, pe bază de semnătură a reprezentantului legal al acestuia.
Conducerea cluburilor sportive va desemna, prin decizie, un responsabil cu distribuirea voucherelor.
După finalizarea distribuirii voucherelor, cluburile sportive au obligaţia de a transmite la DJST Hunedoara copia de pe tabelul centralizator semnat de părinte/tutore pentru predarea-primirea voucherului de la clubul sportiv.
Voucherele nedistribuite de către cluburi până la data de 31 decembrie vor fi restituite la MTS. în primele 10 zile lucrătoare din ianuarie 2021 prin DJST Hunedoara.
Se interzice beneficiarilor de vouchere:
a) solicitarea şi/sau primirea unui rest de bani la utilizarea voucherului, în cazul în care suma corespunzătoare produselor solicitate este mai mică decât valoarea nominală a acestuia;
b) comercializarea voucherelor în schimbul unor sume de bani şi/sau altor bunuri şi/sau servicii;
c) utilizarea voucherelor în magazine, în locaţii, în unităţi de orice fel care nu vând produse şi echipamente sportive şi nu au afişate la intrare autocolante speciale ale unităţii emitente;
d) utilizarea voucherelor pentru procurarea altor produse decât achiziţionarea de echipament sportiv.
Responsabil din partea DJST Hunedoara cu distribuirea voucherelor către cluburile sportive din județul Hunedoara ai căror sportivi beneficiază de vouchere este Marius Simina, consilier în cadrul Compartimentului Sport, tel.0722-710773, email: djst.hunedoara@mts.ro.
Ordonanța de Urgență poate fi consultată aici.
Ordinul pentru aprobarea Normelor Metodologice privind acordarea unui ajutor financiar sub forma de voucher pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță, poate fi consultat aici.
Documentele care trebuie complete de părintele/tutorele legal al copilului care se legitimează, aici:
Documentul care trebuie completat de clubul ce depune solicitările la DJST, aici: